Fundasul de fier al „Craiovei Maxima” ar fi implinit azi 62 de ani.

Nae Tilihoi a fost originar din Braila, acolo unde a inceput, in 1969, sa invete „abc-ul” fotbalului. A fost remarcat de presedintele Stroe la un trial in Bucuresti si astfel, in 1976, a ajuns la Universitatea Craiova.

Tilihoi s-a integrat într-o linie de patru aparatori dintre care trei sferturi purtau prenumele sau. Negrila, Tilihoi, Ungureanu, Stefanescu e cu siguranta cea mai longeviva aparare din fotbalul romanesc, dainuind vreo opt editii de campionat.

Patru cupe si doua titluri de campion a cucerit Nicolae Tilihoi ca jucator al Universitatii Craiova.

Nicolae Tilihoi: „Cred ca am fost un fotbalist complet, cu calitati deosebite: tehnica in regim de viteza, deposedare, detenta. Si cel mai important element: caracterul. De aici, de la caracter, pleaca toata constructia unui jucator de mare performanta. De multe ori deciziile pe care le-am luat din incapatanare s-au indreptat impotriva mea.”

Nu te vom uita niciodata, Nicolae Tilihoi!