Cel mai iubit dintre capitani

Candva, intr-o carte frumoasa, Ion Tiriac i-a marturisit lui nea Vanea Chirila ceea ce declarase intotdeauna in fata reporterilor occidentali atunci cand era intrebat care ii este cea mai buna lovitura. Serviciul? Voleul? Returul? Nu, niciuna dintre acestea, nea Vanea. Intotdeauna le-am spus, zicea Tiriac, ca a mai buna lovitura a mea sunt picioarele. My best shot are my legs. Asa m-am gandit intotdeauna, si abia acum imi dau seama, la capitanul meu, la capitanul nostru, Costica Stefanescu.

Cea mai buna lovitura a lui nu era pasa, mai frumoasa decat a lui Beckenbauer, nici plasamentul, mai eficient decat cel al lui Franco Baresi, nici tehnica, mai spumoasa decat cea a lui Pirlo, ci banderola de pe bratul stang. Cea mai buna lovitura a lui Costica Stefanescu, libero-ul perfect, era banderola. De capitan al Craiovei, de capitan al nationalei, de capitan al nostru, cei carora ne pasa, cei care l-am iubit, mai mult decat pe oricine, oricand, pentru totdeauna.

Pe 26 martie, Costica Stefanescu ar fi implinit 63 de ani, dar el a murit pe 20 august, anul trecut, si numaratoarea anilor lui si a banderolelor noastre s-a oprit atunci. Il vad intrand in teren in fruntea tuturor, il vad reprezentandu-ne pe toti, ca un unic detinator de cuvant in fata celor care se impotriveau Craiovei, in fata celor care iubeau Craiova in aceeasi masura. El era capitanul, capitanul prin excelenta, el era cel mai iubit dintre ai nostri, pentru ca era primul, pentru ca era unicat, pentru ca era mai frumos ca Jean Marais, cum imi spunea mama cateodata, indragostita de el, ca noi toti, care il aveam in datele de identificare genetice. Costica Stefanescu a fost definitia Craiovei Maxima in dictionarul etern al existentei noastre. El i-a dat clasa, toti ceilalti au venit cu talentul. El nu era doar libero-ul desavarsit, el era libertatea unei echipe mai rebele decat gasca lui Che Guevara. Si totusi, tocmai pentru ca il iubeam pana la cer, nu indrazneam sa-i spunem altfel decat Ministrul Apararii. Acum il iubim pe ministrul nostru si dincolo de cer… In fond, si acolo totul e alb-albastru. Si daca te uiti atent si-ti stapanesti lacrimile, poti sa vezi, in zilele cand Craiovei ii e bine, o banderola stransa pe un brat stang…

Nu m-as fi intors niciodata pe urmele acelor amintiri daca pe 20 august Costica Stefanescu n-ar fi murit si nu m-ar fi obligat sa mint cum ca barbatii nu plang niciodata.

Uite ca mai plang. Intr-o noapte, la radio, am citit un text despre Craiova mea si n-am plans. Am citit „Craiova, roaga-te!” fara sa stiu ca, in regie, Cristi solicitase si reusise sa obtina un telefon departe, tocmai in Arabia Saudita. Cand am terminat, abia soptind, ca intr-o biserica, „Craiova, roaga-te… Mai bine sa ne rugam impreuna”, chiar am avut pentru o clipa, o jumatate de clipa, senzatia ca in jurul meu s-a intamplat ceva, nu sunt doar cateva cabluri, fibre optice, stechere, zecile de monitoare pe care urmarim meciurile, ca mai e ceva acolo, care-mi scapa, sau cineva care…

Cineva era. De cateva minute astepta la telefon Ilie Balaci, de acolo, din Arabia, plangand incet, ca pe o piatra alba, grea, prabusita peste Capitan… „Ilie… Ilie, o seara… buna… cum altfel… ce sa… spunem… acum… Ilie, esti in direct…” Si in clipa aceea Ilie n-a mai rezistat si a izbucnit intr-un plans lung, sfasietor si, de la mii de kilometri distanta, am simtit ca spatiile s-au topit si ca Balaci a intrat acolo, in studio, langa noi. Cristi a tacut si am tacut si eu. Cu greu, Ilie si-a recapatat glasul si si-a adus aminte de ei, de Capitanul lor, de povestea banderolei care a trecut de pe mana lui Oblemenco pe a lui, apoi cum, pe vremea lui Teasca, inaintea semifinalei de Cupa din ’76, cu CSU (alt CSU!) Galati, cand Ilie isi programase nunta, Teasca i-a luat banderola. „Teasca, Dumnezeu sa-l ierte si pe el, parca innebunise in vara aia… Imi programasem nunta cu Dana din iarna, pe 27 iunie, sambata, bineinteles. De unde sa stiu ca in ziua aia vor fi semifinalele? Le-am spus celor de la club sa devanseze meciul cu o zi, dar nu se mai putea… Cu patru zile in urma doar ce fusesera sferturile, pe 23 iunie, intr-o marti, trecuseram greu de Sportul Studentesc, la Pitesti, cu 2-1… Mircea Sandu ne chinuise un pic… Nu stiu de ce inghesuisera meciurile de cupa in vara de-atunci.” Asa e. Ca intotdeauna, Ilie isi aduce aminte fara gres. Craiova, antrenata de Titi Teasca, eliminase, cu o saptamana in urma, UTA Arad, la Timisoara, cu 3-2 dupa prelungiri, pe 16 iunie… A venit apoi Sportul, in sferturi, la Pitesti, cum zicea, si semifinala cu CSU Galati, stabilita chiar in ziua nuntii. „Normal ca m-am dus la nunta mea, doar nu era s-o las pe Dana singura cu invitatii… Fara mine, Craiova a pierdut semifinala cu galatenii, 0-1, desi aia era o echipa de B. Ma rog, cu un an inainte pierduseram prima finala din istorie, acum ratam intrarea in finala, mai ales ca se anunta una usoara, nu ca aia din ’75, cu Rapid. Pare-mi-se ca atunci Valcea a jucat cu Galatiul.” Aici Ilie se insala nitel, Steaua jucase si castigase cu Galatiul finala Cupei din ’76. Si da, Valcea lui Mitica Dragomir luase trofeul, 3-0, in 1973, cu un Donose senzational la mijlocul terenului…

… Ne intoarcem in ’76, la semifinala cu CSU. Sau la nunta. „Dupa semifinala, Teasca mi-a luat banderola, cica m-am dat absent… Las’ ca nu dai tu, nea Titi, banderola cui vrei… L-am propus pe Costica baietilor, am vorbit in vestiar si Stefanescu a primit banderola. Era chiar mai bine asa, eu aveam 19 ani, el avea 25…” Ilie sta sa planga, iar. Cu o zi inainte intraseram in direct cu Aurica Ticleanu si „Chiose” imi spusese la fel: „Ilie sarea la gatul tuturor, batea cu pumnul in masa, asa, la 19 ani… Costica era mai diplomat, obtinea mai multe pentru toti…”

Ilie se opreste o clipa. Si-a revenit, e tot cel dintotdeauna. O viata am jucat langa Costica… ce sa mai spun, meciul de pe Wembley, ca ai amintit de el, te-am auzit, imi zice, cand citeai…

Incheiem. Tarziu in noapte, e gata si emisiunea, mergem spre casa. Adorm greu, ma ridic din pat, caut prin caiete vechi… Stefanescu a debutat la nationala… cand? Nu, meciurile de pe Wembley au venit mai tarziu… A debutat in Maroc, acolo unde a murit Oblemenco, aproape 20 de ani mai tarziu. Celalalt capitan. Deci, la Rabat, pe 14 august 1977, intr-un amical, 1-3 cu Cehoslovacia, echipa careia, in noiembrie 1983, la Bratislava, ii rezistase, capitan al nationalei fiind, 1-1, golul lui Geolgau si ne calificase la Euro ’84.

14 august 1977, Rabat. A intrat in minutul 70, in locul lui Sames. In ’73 venea la Craiova, tot la schimb cu Sames, de la Steaua… Cum toate se leaga undeva, Ilie, nu crezi? E noapte, Ilie, hai sa-ti spun „nationala” de atunci, ce zici? Moraru (Steaua) – Cheran (Dinamo), Satmareanu II (Dinamo), Sames (Steaua), Vigu (Steaua) – Dumitru (Steaua), Boloni (ASA Targu-Mures), Iordanescu (Steaua) – Zoli Crisan (U Craiova), Dudu (Dinamo), Costica Zamfir (Steaua). Antrenor era Pisti Covaci, ne pregateam de Mondialul din Argentina, din ’78, in toamna avea sa ne bata Spania la Madrid, 0-2, dar si mai rau Iugoslavia, la Bucuresti, cu 6-4 si adio Mondial!

Dar atunci, in Maroc, in vara aceea, cu cehoslovacii, Costica si cu tine ati fost rezerve, nu va prea iubea Covaci. Tu, Ilie, ai intrat in minutul ’65, in locul lui Zoli, singurul titular dintre voi, oltenii.

… E aproape dimineata. Alt caiet. Meciul de pe Wembley, pentru urmatorul Mondial, cel din Spania, ’82… Il gasesc. Iata-l. 29 aprilie 1981, 70.000 de spectatori (in toamna lui ’80 ii batuseram cu 2-1 la Bucuresti, tot cu Stefanescu capitan, desigur, ca si acum, adica atunci, la Londra). Pe Wembley, Valentin Stanescu, cu care luaserati titlul in 1980, a mers tot pe o combinata Craiova – Steaua, amandoi erati titulari, Ilie, in octombrie, acasa, cand ii batuseram, tu nu jucasesi… Deci Iordache (Steaua) – Negrila (Craiova), Sames (Steaua), Stefanescu (Craiova), Munteanu II (Sportul) – Tudorel Stoica (Steaua), Beldeanu (Craiova), Iordanescu (Steaua), Balaci (Craiova) – Crisan (Craiova), Camataru (Craiova). In toamna, Ticleanu si Marcel Raducanu fusesera titulari, Lita Dumitru rezerva, intrase 20 de minute… Tu si Tudorel Stoica nu jucaserati in victoria aia cu Anglia, Ilie… Dar acum, pe Wembley, cu capitanul vostru in fata, intrati in arena cu cele doua turnuri, ca-n poveste.

Am rezistat. Am facut 0-0. Iordache, in poarta, Sames si Stefanescu, in aparare au fost adevaratele turnuri in noaptea aia. Mondialul din Spania era tot mai aproape. Si ar fi fost si mai aproape daca Aldinger, un arbitru din R.F.G., ar fi dat golul tau valabil, cum si fusese. La lovitura ta de cap. Aveam 14 ani atunci, ce bine imi aduc aminte meciul! Si vocea lui Topescu. „Aici Londra, Wembley, legatura acasa…” Intr-o alta noapte, in Kuweit, mi-ai povestit cum a fost si am pus in filmul tau totul. „Negoro a centrat lung, de pe dreapta, spuneai, Cami a vrut sa sara, i-am strigat „las-o, Cami!”, eram amandoi pe linia, am dat cu capul, bolta, il vazusem pe Shilton iesit un pic, s-a uitat dupa minge, s-a intors spre poarta, dar s-a dezechilibrat cu ochii pe minge si uite, Shilton cade pe spate, scoate mingea de dincolo de linia portii…”

Stiu, Ilie, acum ma uit la film, iar. Era minutul 34, atunci, pe Wembley. A doua zi ai luat ziarele si ai vazut fotografia cu Shilton, portarul trupei lui Ron Greenwood, avea pe spate dunga alba cu var care i se imprimase jos, cand se intinsese dupa minge, dincolo de linia portii. Fusese gol, intr-adevar. Si Costica ti-a spus mai tarziu ca golul acela v-ar fi dus la Mondiale pe toti, poate pentru prima si ultima data. V-ar fi dus!

… E dimineata. Nu-l mai aud pe Ilie plangand. Capitanul lui nu mai e. Caietul s-a inchis. Am oprit filmul si DVD-ul cu „Replay”-ul pe care l-am facut in 2010. Undeva, noaptea trecuta, Craiova a inviat. Poate pe Wembley, unde o banderola s-a opus unui imperiu. Poate chiar pe stadion, unde nu se poate ca Ion Oblemenco si Petre Deselnicu sa nu-i fi spus lui Costica al lor, ca altadata, ca e cazul sa preia banderola si sa intre in fruntea tuturor, pentru ca iata, acum, in 2014, avem iarasi sperante, iarasi echipa, iarasi credinta. Stelele care cad nu pier, cum canta unii, stelele care cad se duc pe un alt cer…

Autor: Marius Mitran