Domnilor membri ai Adunarii Generale

Va scrie unul dintre nefericitii fanatici ai Universitatii Craiova.
Plange Oltenia cu lacrimi amare, mai amare ca lacrimile retrogradarii din 2005, mai amare ca fiorul dezamagirii ratarii finalei din 83, arde mocnit focul pasiunii noastre, i-au ramas doar paginile de glorie scrise de apostolii fotbalului oltean, i-au ramas doar amintirea timpurilor frumoase…

Spunea cineva odata ca marile iubiri sfarsesc tragic. Noi, “campionii unei mari iubiri”, refuzam categoric sa acceptam sfarsitul Stiintei noastre. Craiova noastra n-a murit… Craiova noastra e in moarte clinica, impinsa de un impostor, tinuta in viata doar de sperantele Olteniei. Legenda trebuie sa continue… Atata timp cat inca bate inima sudului, povestea cea mai frumoasa a fotbalului romanesc trebuie sa mearga mai departe. Suntem aceeasi campioni ai unei mari iubiri, bolnavi de febra alb-albastra. Nu ne-am vindecat nici acum, cand ne-au rapit emblema, doar iubirea pentru culorile noastre este mai mare ca suferinta de acum.

Ne dezicem total de vorbele, actiunile, plasmuirile fantasmagorice ale impostorului care a incercat si continua sa incerce sa se identifice cu Craiova noastra. Pentru noi nu exista acest personaj, in ale carui maini Stiinta a fost asemenea unui “ Grigorescu” in mainile unui manelist. A aruncat in noroi epopeea fantastica a Universitatii Craiova, a intinat istoria de care suntem atit de mândri. Nu confundati Universitatea cu impostorul…

Universitatea suntem noi, cei care am uitat ce e fericirea de sapte luni, cei care traim un cosmar permanent, noi, cei care ne-am nascut cu convingerea ca Oblemenco a fost un semizeu… Ati ascultat vreodata imnul Craiovei cantat de 30.000 de olteni cu lacrimi in ochi si cu mandrie in suflet, dragi membri ai Adunarii generale? Fiorul acela inseamna Universitatea… Cei 100.000 care au umplu strazile Baniei in 83, dupa meciul cu Kaiserslautern, asistenta record de la hotelul Jiul a Cenaclului Flacara din aceeasi seara, corul de olteni care scandau cu mandrie si totodata cu teama in Bucuresti “Iliuta-al nostru e / Cel mai bun din R.S.R. ”, nebunii care faceau turul Craiovei pentru a-si canta iubirea chiar sub balcoanele idolilor, coloanele nesfarsite de masini alb albastre care au blocat autostrada mergand spre finala cupei in 98, vocea lui Domozina prin vechile difuzoare aducand bucurie Olteniei, pelerinajul de la spitalul judetean care gazduia un Oblemenco bolnav…

Asta este Craiova, domnilor membri ai Adunarii generale… Asta puteti dezafilia sau nu dumneavoastra, nu pe impostor….

Votand dezafilierea, omorati sufletul Olteniei… Iar daca deznodamantul va fi unul dureros pentru noi, vom ramane aceeasi campioni ai unei mari iubiri, pentru ca, domnilor membri ai Adunarii Generale, dragostea pentru Universitatea Craiova, istoria si mandria nu ni le puteti dezafilia, pentru ca iubirea pentru Craiova este mostenire genetica la noi, pentru ca vom hrani sufletele copiilor nostri cu povesti in care Fetii Frumosi sunt inlocuiti cu personaje legendare ca Oblemenco, Balaci si multi altii, pentru ca indiferent daca Universitatea va lua sau nu forma unui lot de fotbalisti, noi vom iubi in continuare icoana noastra!

Autor: Florin Jianu