Nelu Oblemenco

Data si locul nasterii: 13 mai 1945, Corabia, jud. Olt
1958-1960: jucator la Dunarea Corabia
1960-1962: jucator la CFR Electroputere Craiova
1962-1964: jucator la CS Craiova
1964-1966: jucator la Rapid Bucuresti
1966-1977: jucator la Universitatea Craiova (a castigat Campionatul Romaniei in 1973/74, Cupa Romaniei in 1976/77)
1977-1978: jucator la FCM Galati
1978-1979: vicepresedinte la Universitatea Craiova 
1979-1980: antrenor secund la Universitatea Craiova (a castigat Campionatul Romaniei)
1980-1982: antrenor principal la Universitatea Craiova (a castigat Campionatul Romaniei)
1982-1985: antrenor la Chimia Ramnicu-Valcea
1985: antrenor la FC Olt Slatina
1992-1993: antrenor principal la Universitatea Craiova
1996: antrenor la Hassania Agadir
Data plecarii: 1 septembrie 1996
A jucat 285 de jocuri in divizia A si a inscris in total 170 de goluri
A castigat de 4 ori titlul de golgheter al Romaniei: 1966/67, 1969/70, 1971/72, 1972/73
Cetatean de onoare - post mortem - al municipiului Craiova

Ce faci, "tunar" al Craiovei, acolo, sus, în ceruri?

Se împlinesc sase ani de când ne-a părăsit omul care ne-a învătat să nu ne înclinăm în fata nimănui. Omul care le-a spus oltenilor, prin jocul său inegalabil, că pot fi cei mai buni. Oare i-o fi învătat si pe sfinti să bage mingea în "ate"? Oare a murit "tunarul" Craiovei Ion Oblemenco? Pentru unii, poate da, pentru olteni, niciodată. Au demonstrat-o zecile de mii care au venit să încurajeze duminică echipa, care poate fără el nu ar fi atins culmile performantei. A trecut parcă multă vreme de când olteanul din Corabia a dat o nouă dimensiune marcatorului de gol. Cu un simt al portii înnăscut, cu o tenacitate de invidiat - nu o dată s-a luptat cu boala sau cu accidentele, pentru a apăra culorile alb-albastre - si cu un suflet în care Dumnezeu a îngrădit toate calitătile oltenesti, Oblemenco a devenit simbolul ambitiei sudice. Si dacă a fost ignorat cu inconstientă de antrenorii nationalei de la vremea respectivă, statuia ce va proteja în veci arena centrală a Băniei dovedeste că istoria nu este scrisă de conducători vremelnici, ci de fapte adevărate. A fost liderul Craiovei "Campioana unei mari iubiri ", având mereu o vorbă bună pentru toată lumea. Fire de luptător, care nu se predă niciodată, a luptat sub steagul sportului-rege până la ultima suflare, căzând pe un stadion de fotbal, în urmă cu sase ani, departe de tară si de cei dragi. Prin răutatea lor fără margini, nechemându-l niciodată la natională, nici măcar atunci când era golgeterul tării, cei care au vrut să-l minimalizeze pe marele fotbalist s-au înselat. El a redevenit, dacă mai era cazul, simbolul Olteniei fotbalistice, al acelor oameni care nu se înclină în fata nici unei puteri. Nu degeaba statuia lui veghează "Maracana" din România. Pentru cei care au drept religie fotbalul, Oblemenco trăieste încă în sufletul fiecăruia. Si cred că de undeva de sus se bucură si a vegheat asupra meciului cu Steaua, de duminică. La sase ani de la plecarea lui dintre noi, Nelu Oblemenco este încă o legendă a fotbalului craiovean. Toti cei care mai cred în puterea acestui sport trebuie să verse măcar o lacrimă în amintirea "tunarului". De oameni ca Oblemenco am avea atâta nevoie acum, dar, din păcate, ei nu mai sunt. Putem, însă, învăta din sacrificiul lor. Numai să vrem. Cât timp oltenii vor mai "respira" fotbal, Oblemenco nu va muri niciodată. Este tot ce putem face pentru cel care a făcut atâtea pentru noi. Este ceea ce încearcă să facă noua echipă regăsită a Universitătii. Odihneste-te în pace, legendă a noastră, cât timp vor mai respira în sudul României oltenii, nu vei muri niciodată! Iar când alte glorii ti se vor alătura sus, în ceruri, să-i primesti cu bunătate la masa ta, pentru că nu te vom trăda niciodată. Iar în fata vesniciei, ce înseamnă sase ani, dacă ai în inimă culorile alb-albastre? Culori pe care suntem convinsi că le ai în suflet si acolo unde esti. O lacrimă pe mormântul tău, mentor al nostru!

(Valentin Pribeanu - 9 septembrie 2002)

“Nelu ar fi trebuit clonat”
Toti cei care l-au cunoscut pe “tunarul” Universitătii rememorează cu mare plăcere clipele petrecute alături de acest suflet imens. Omul care a stat alături de el o viată întreagă este finul său, Petre Deselnicu, care îl evocă.
- Când l-ati cunoscut pe Nelu Oblemenco?
- Parcă dintotdeauna. Gânditi-vă că am fost, practic, nedespărtiti din 1966 si până în 1978. La început, am locuit chiar în aceeasi garsonieră, în blocul G2 din Brazda lui Novac. Timp de 12 ani am fost ca fratii, dar si după aceea. Eu am plecat pentru că m-am căsătorit. 
- De aceea l-ati pus nas?
- A fost un mare om, atât ca fotbalist, cât si în afara terenului. Nu cred că l-am auzit vreodată înjurând si nici nu a avut vreun dusman. Povestea cu năsitul este una foarte frumoasă. Cum Nelu nu era căsătorit, iar eu mă grăbeam, a trebuit, practic, să-l fortez să-si pună pirostriile înaintea mea. Oricum, el era cu Marga, viitoarea sotie, de ceva vreme. Numai în felul acesta putea, conform traditiei, să fie nas la nuntă. Într-un fel, dacă vreti, am fost principalul “vinovat” pentru căsătoria lui.

“L-am pupat de mai multe ori decât pe nevastă-mea”
- Ce influentă avea asupra celor din jur?
- S-a purtat frumos cu toată lumea. Orice antrenor si l-ar fi dorit în echipă. Cu sfaturile lui i-a ajutat pe toti, atât în teren, cât si în afara lui. Pentru fiecare avea câte o vorbă bună. Eu personal, la câte goluri a dat, cred că l-am pupat de mai multe ori decât pe nevastă-mea. Cred că în întreaga carieră nu a luat nici un cartonas rosu. Rămâne, neîndoielnic, simbolul Craiovei fotbalistice. Sigur, au mai apărut după aceea valori incontestabile în “Craiova Maxima”, dar Oblemenco a fost deschizătorul de drumuri si, nu în ultimul rând, el a fost un idol pentru Cămătaru, Balaci, Stefănescu, Donose si ceilalti.
- Se va mai naste un jucător ca el?
- Astept să văd dacă se va mai naste un astfel de om. Cred că Nelu ar fi trebuit clonat. Si ca elev a fost foarte bun. Se ducea la ore, la Liceul “Nicolae Bălcescu”, si stiu că atunci când avea de dat examene se scula foarte devreme, ca să învete. Nu o să mai văd goluri cum au fost cele înscrise de el.

Oblemenco, îngerul “alb-albastru”, ne veghează din înalturi 

S-a născut la Corabia, pe 13 mai 1945. Fotbalul l-a început în orasul natal, la formatia Dunărea, unde este legitimat din 1958. Încă de la primii pasi făcuti în fotbal se remarcă prin “stângul” său năprasnic, care, se povesteste, făcea multe pagube în gardurile vecinilor, în copilărie, apoi la portile celor care aveau norocul să-l întâlnească. Junioratul îl face la Craiova, la CFR – Electro (1960-1962), apoi la CS Craiova (1962-1964). Promovat în lotul national de juniori, este “văzut” de Valentin Stănescu, care în 1964 îl aduce la Rapid Bucuresti. Dar în atacul “feroviar” al acelor vremuri, dominat de celebrul tandem Dumitriu II – I. Ionescu, era greu să-ti faci loc. Astfel că, până în 1966, când a părăsit Rapidul, a “prins” doar câteva jumătăti de repriză în echipa giulesteană. Din sezonul 1966-1967 se reîntoarce la Universitatea, formatie care începea al treilea campionat pe prima scenă a fotbalului românesc, sub conducerea noului antrenor Robert Cosmoc. Este titularizat încă din etapa inaugurală (1-4 cu Dinamo, la Bucuresti), iar la prima înfătisare în fata publicului craiovean înscrie o “dublă” în partida Stiinta – Jiul Petrosani (3-2), cucerind definitiv inimile înflăcăratilor fani olteni. De aici înainte, viata lui se va confunda cu cea a Universitătii Craiova. Sezonul 1966-1967 aduce eternei rezerve a Rapidului – acum titular al Craiovei – primul titlu de golgeter al României, cu 17 goluri, iar Universitatea, echipă de jumătatea a doua a clasamentului în primii doi ani de prezentă pe prima scenă, termină pe locul 3 această editie de campionat. Oblemenco va mai repeta “isprava” de încă trei ori: în sezonul 1969-1970, 19 goluri, în editia 1971-1972, 20 de goluri, iar în campionatul 1972-1973, 21 de goluri, fiind, alături de Stefan Dobay si Dudu Georgescu, jucătorul care a obtinut de patru ori titlul de golgeter al României. Evolutiile din teren, dublate de caracterul său deosebit si de atasamentul total fată de echipă, îl fac în scurt timp liderul si căpitanul echipei. În câtiva ani, nu există om în Craiova, fie el si necunoscător în ale fotbalului, care să nu-l stie pe Oblemenco si “stângul” său teribil, iar în tară devine un automatism asociatia Stiinta Craiova – Oblemenco. Sigur, în timp, la Stiinta au apărut si alti jucători de valoare, care au contribuit la drumul mereu ascendent al grupării, dar simbolul “Campioanei unei mari iubiri” (predecesoarea “Craiovei Maxima”) rămâne Ion Oblemenco. În sezonul ’73-’74, trupa condusă de Constantin Cernăianu, avându-l căpitan pe Ion Oblemenco, revenit după o grea operatie, câstigă primul său titlu de campioană. Din păcate, în anul următor ratează câstigarea Cupei României, pierzând cu 1-2 finala contra Rapidului Bucuresti, după un meci de pomină, terminat de craioveni cu 9 oameni. Sezonul 1976-1977 îl aduce la cârma Universitătii pe Constantin Tească. Este momentul în care “Campioana unei mari iubiri” va ceda locul “Craiovei Maxima”. Din păcate si poate nemeritat, este si punctul final al carierei de jucător a lui Ion Oblemenco. “Exilat” la FCM Galati (Divizia B), se retrage din activitatea competitională în 1978. Ca fotbalist a fost un vârf de atac percutant, cu un sut năprasnic, vesnic prezent în prima linie. A înscris în total 170 de goluri în prima divizie (în 285 de jocuri), ocupând, alături de Florea Dumitrache, locul 4 în topul “All time” al golgeterilor, după Dudu Georgescu, Rodion Cămătaru si Marin Radu (oare câte goluri mincinoase au făcut diferenta în acest top?). În 1978 revine la Craiova ca vicepresedinte al Universitătii, dar în 1979 vechiul său dascăl de la Rapid, Valentin Stănescu, îl convinge să fie antrenor secund. Între anii 1980 si 1982, Ion Oblemenco activează ca antrenor principal al “Craiovei Maxima”, cucerind în sezonul 1980-1981 primul event din istoria clubului. La sfârsitul editiei 1981-1982 este înlăturat la timona echipei, pentru că a ocupat locul 2 (?!). În perioada 1982-1985 este antrenor la Chimia Rm. Vâlcea, ocupând pozitii lipsite de griji în clasament. Două scurte episoade (FC Olt, iulie – septembrie 1985 si Universitatea Craiova, septembrie 1992 – martie 1993) încheie activitatea de antrenor în România a lui Ion Oblemenco. Ocupă o serie de functii administrative în cadrul clubului, iar în 1996 îsi încearcă norocul ca antrenor în Maroc, la Agadir, unde se stinge din viată pe 1 septembrie, în urma unui atac de cord.

Auto Sibiu | Stiri Sibiu | Fotbal Sibiu | Blue Angels Sibiu | Publicitate Sibiu |