FAN CLUB BLUE LIONS
Ion Oblemenco s-a nascut la Corabia, pe 13 mai 1945. Fotbalul l-a inceput in orasul natal, la formatia Dunarea, unde este legitimat din 1958. Inca de la primii pasi facuti in fotbal se remarca prin „stangul” sau naprasnic, care, se povesteste, facea multe pagube in gardurile vecinilor, in copilarie, apoi la portile celor care aveau norocul sa-l intalneasca. Junioratul il face la Craiova, la CFR – Electro (1960-1962), apoi la CS Craiova (1962-1964). Promovat in lotul national de juniori, este “vazut” de Valentin Stanescu, care in 1964 il aduce la Rapid Bucuresti. Dar in atacul „feroviar” al acelor vremuri, dominat de celebrul tandem Dumitriu II – I. Ionescu, era greu sa-ti faci loc. Astfel ca, pana in 1966, cand a parasit Rapidul, a „prins” doar cateva jumatati de repriza in echipa giulesteana. Din sezonul 1966-1967 se reantoarce la Universitatea, formatie care incepea al treilea campionat pe prima scena a fotbalului romanesc, sub conducerea noului antrenor Robert Cosmoc. Este titularizat inca din etapa inaugurala (1-4 cu Dinamo, la Bucuresti), iar la prima infatisare în fata publicului craiovean inscrie o „dubla” in partida Stiinta – Jiul Petrosani (3-2), cucerind definitiv inimile inflacaratilor fani olteni. De aici inainte, viata lui se va confunda cu cea a Universitatii Craiova. Sezonul 1966-1967 aduce eternei rezerve a Rapidului – acum titular al Craiovei – primul titlu de golgeter al Romaniei, cu 17 goluri, iar Universitatea, echipa de jumatatea a doua a clasamentului in primii doi ani de prezenta pe prima scena, termina pe locul 3 aceasta editie de campionat.
Oblemenco va mai repeta „isprava” de inca trei ori: in sezonul 1969-1970, 19 goluri, in editia 1971-1972, 20 de goluri, iar in campionatul 1972-1973, 21 de goluri, fiind, alaturi de Stefan Dobay si Dudu Georgescu, jucatorul care a obtinut de patru ori titlul de golgeter al Romaniei. Evolutiile din teren, dublate de caracterul sau deosebit si de atasamentul total fata de echipa, il fac in scurt timp liderul si capitanul echipei. In cativa ani, nu exista om in Craiova, fie el si necunoscator in ale fotbalului, care sa nu-l stie pe Oblemenco si „stangul” sau teribil, iar in tara devine un automatism asociatia Stiinta Craiova – Oblemenco. Sigur, in timp, la Stiinta au aparut si alti jucatori de valoare, care au contribuit la drumul mereu ascendent al gruparii, dar simbolul „Campioanei unei mari iubiri” (predecesoarea „Craiovei Maxima”) ramane Ion Oblemenco.
In sezonul ’73-’74, trupa condusa de Constantin Cernaianu, avandu-l capitan pe Ion Oblemenco, revenit dupa o grea operatie, castiga primul sau titlu de campioana. Din pacate, in anul urmator rateaza castigarea Cupei Romaniei, pierzand cu 1-2 finala contra Rapidului Bucuresti, dupa un meci de pomina, terminat de craioveni cu 9 oameni. Sezonul 1976-1977 il aduce la carma Universitatii pe Constantin Teasca. Este momentul in care “Campioana unei mari iubiri” va ceda locul „Craiovei Maxima”. Din pacate si poate nemeritat, este si punctul final al carierei de jucator a lui Ion Oblemenco. „Exilat” la FCM Galati (Divizia B), se retrage din activitatea competitionala in 1978. Ca fotbalist a fost un varf de atac percutant, cu un sut naprasnic, vesnic prezent in prima linie. A inscris in total 170 de goluri in prima divizie (in 285 de jocuri), ocupand, alaturi de Florea Dumitrache, locul 4 in topul “All time” al golgeterilor, dupa Dudu Georgescu, Rodion Camataru si Marin Radu (oare cate goluri mincinoase au facut diferenta in acest top?). In 1978 revine la Craiova ca vicepresedinte al Universitatii, dar in 1979 vechiul sau dascal de la Rapid, Valentin Stanescu, il convinge sa fie antrenor secund. Intre anii 1980 si 1982, Ion Oblemenco activeaza ca antrenor principal al „Craiovei Maxima”, cucerind in sezonul 1980-1981 primul event din istoria clubului. La sfarsitul editiei 1981-1982 este inlaturat la timona echipei, pentru ca a ocupat locul 2 (?!). In perioada 1982-1985 este antrenor la Chimia Rm. Valcea, ocupand pozitii lipsite de griji in clasament. Doua scurte episoade (FC Olt, iulie – septembrie 1985 si Universitatea Craiova, septembrie 1992 – martie 1993) incheie activitatea de antrenor in Romania a lui Ion Oblemenco. Ocupa o serie de functii administrative in cadrul clubului, iar in 1996 isi incearca norocul ca antrenor in Maroc, la Agadir, unde se stinge din viata pe 1 septembrie, in urma unui atac de cord.
Ingerul „alb-albastru”, ne vegheaza din inalturi! Ion Oblemenco, omul care ne-a invatat sa nu ne inclinam in fata nimanui. Omul care le-a spus oltenilor, prin jocul sau inegalabil, ca pot fi cei mai buni. Oare i-o fi invatat si pe sfinti sa bage mingea in „ate”? Oare a murit „tunarul” Craiovei Ion Oblemenco? Pentru unii, poate da, pentru olteni, niciodata. Au demonstrat-o zecile de mii care au venit sa incurajeze duminica echipa, care poate fara el nu ar fi atins culmile performantei. A trecut parca multa vreme de cand olteanul din Corabia a dat o noua dimensiune marcatorului de gol. Cu un simt al portii innascut, cu o tenacitate de invidiat – nu o data s-a luptat cu boala sau cu accidentele, pentru a apara culorile alb-albastre – si cu un suflet in care Dumnezeu a ingradit toate calitatile oltenesti, Oblemenco a devenit simbolul ambitiei sudice. Si daca a fost ignorat cu inconstienta de antrenorii nationalei de la vremea respectiva, statuia ce va proteja in veci arena centrala a Baniei dovedeste ca istoria nu este scrisa de conducatori vremelnici, ci de fapte adevarate. A fost liderul Craiovei „Campioana unei mari iubiri”, avand mereu o vorba buna pentru toata lumea. Fire de luptator, care nu se preda niciodata, a luptat sub steagul sportului-rege pana la ultima suflare, cazand pe un stadion de fotbal, in urma cu sase ani, departe de tara si de cei dragi. Prin rautatea lor fara margini, nechemandu-l niciodata la nationala, nici macar atunci cand era golgeterul tarii, cei care au vrut sa-l minimalizeze pe marele fotbalist s-au inselat. El a redevenit, daca mai era cazul, simbolul Olteniei fotbalistice, al acelor oameni care nu se inclina in fata nici unei puteri. Nu degeaba statuia lui vegheaza „Maracana” din Romania. Pentru cei care au drept religie fotbalul, Oblemenco traieste inca in sufletul fiecaruia. Nelu Oblemenco este inca o legenda a fotbalului craiovean. Toti cei care mai cred in puterea acestui sport trebuie sa verse macar o lacrima in amintirea „tunarului”. De oameni ca Oblemenco am avea atata nevoie acum, dar, din pacate, ei nu mai sunt. Putem, insa, invata din sacrificiul lor. Numai sa vrem. Cat timp oltenii vor mai „respira” fotbal, Oblemenco nu va muri niciodata. Este tot ce putem face pentru cel care a facut atatea pentru noi. Este ceea ce incearca sa faca noua echipa regasita a Universitatii. Odihneste-te in pace, legenda a noastra, cat timp vor mai respira in sudul Romaniei oltenii, nu vei muri niciodata! Iar cand alte glorii ti se vor alatura sus, in ceruri, sa-i primesti cu bunatate la masa ta, pentru ca nu te vom trada niciodata. O lacrima pe mormantul tau, mentor al nostru!
Nimeni nu a mai atins pana in ziua de azi popularitatea lui Ion Oblemenco. Golgheter de patru ori, cel mai mare marcator din istoria Universitatii a fost alungat din Craiova de conducerea clubului si a orasului. In ziarul craiovean „Cuvantul Libertatii”, ziaristul local Mircea Cantar a publicat la 28.01.1994 cel mai ordinar articol la adresa „Tunarului”. Cata ura, dusmanie si ironie ieftina! Nimeni, niciodata nu a mai scris o asemenea mizerie la adresa celui mai iubit fotbalist craiovean al tuturor timpurilor! A murit de infarct, antrenor in Maroc la Agadir. Doamne, unde a ajuns marele Oblemenco! Umilitor pentru el, dar mai ales pentru cei care au condus fotbalul craiovean in acele timpuri.
Cel mai iubit fotbalist al Stiintei merita mult mai mult respect din partea clubului caruia i-a adus glorie. Explicabila relatia dintre familia Oblemenco si conducerea clubului de pana in 1996, dar si pana in prezent: nula! Oblemenco merita sa traiasca numai alaturi de Stiinta si numai in Craiova. Sa-l vada toate generatiile, sa discute cu fanii, sa faca poze, sa dea autografe, sa tina conferinte de presa in care sa vorbeasca despre el si fenomenul „Campioana unei mari iubiri”. Dragostea nebuna pentru Stiinta a inceput cu Oblemenco si generatia lui. Ce mult ne lipsesc! Ce mult i-au iubit suporterii Universitatii!
Noi, cei care facem parte din Fan Club Blue Lions, suntem mandri ca ne-am infiintat in memoria si onoarea lui Ion Oblemenco!
Telul nostru va fi mereu promovarea istoriei clubului nostru. Este tot ce avem mai sfant!