republica-federala-craiova

Republica Federala Craiova

Am auzit prima oara aceasta formulare prin care se incerca definirea Marii Echipe in 1983, pe 17 martie, a doua zi dupa calificarea in semifinale. Eram in Cismigiu, acolo invatam, la Liceul Lazar. Azi, cand scriu, e tot ziua aceea, 17 martie, doar anii, ceva din viata si vremea difera. Dar nu foarte mult…

Atunci, cu geanta mea alb-albastra pe umar (era de la Air France, o primise mama de undeva, cred), am auzit, in Cercul Microbistilor (sau „La Careu”, cum i se zicea uneori) aceasta definitie a Craiovei. Ne calificaseram, eram de 24 de ore in semifinalele Cupei UEFA, eliminaseram pe Kaiserslautern si eram foarte fericit. Tare fericit eram. Cum ieseai pe poarta liceului, care e tot in Cismigiu, faceai dreapta, intrai pe o alee mai larga si, dupa zumzetul care se auzea dintr-o anume directie, ghiceai unde trebuie sa ajungi. „Careul” era chiar asa, un careu cu cateva mese de piatra unde se juca sah si cu un spatiu in mijloc, in care se strangeau vorbitorii si ascultatorii lor. Oricand vorbitorul putea deveni unul dintre ascultatori si viceversa. Stateam asa, neindraznind vreodata sa vorbesc (eram elev, cu matricola pe bratul stang, ce Dumnezeu, bine ca ma lasau sa ascult!) si nu ma miscam, decat de la un grup la altul, ore in sir. Daca astazi pot sustine orice polemica pe lumea asta, de-acolo mi se trage. Si de la tata, pe care nu l-am auzit niciodata lipsit de argumente. Dar tonul, zeflemeaua, ironia, incadrarea subiectului si a inamicului care te ataca, de acolo imi vin. Si sper ca le mai am, neexersandu-le de mult…

In fine, ascultam. Era primavara, aveam un zambet linistit, imi inchipui, pe fata, AI MEI erau stapanii lumii! Ma rog, cel putin ai Romaniei si ai Europei cu certitudine… De cateva luni, pana sa fi ajuns, ieri, in semifinale, Craiova mea eliminase numai campioni mondiali si viitori campioni mondiali, aveam sa aflu in anii de dincoace de acea zi. Graziani, Antognoni, Bertoni, Passarella, Brehme (cel care avea sa dea golul victoriei, 1-0, in finala Mondialului din ’90, cu Argentina), Briegel, Tigana, Trésor, Dieter Muller, Gresse, cei care isi vor pune apoi titlul european in palmares. Sau il aveau deja, cazul nemtilor. Cu totii plecasera in genunchi din fata Craiovei MELE si normal ca ma interesau discutiile, frate! Paunescu scosese in ziua aceea o „Flacara” speciala, cu Camataru si Briegel intr-un duel din care se vedea clar ca neamtul era „subordonat” de Cami… In buzunar aveam ziarul „Sportul” cu cronica lui Eftimie Ionescu si textul cu „Craiova Maxima” al lui nea Vanea Chirila.

… Oamenii discutau, erau multi, cel putin vreo sase grupuri, de obicei erau doua-trei… Unul insa era mai mare ca toate. Il domina un medic de la Spitalul de Urgenta, care aparea foarte rar pe-acolo, poate o data pe luna sau de doua ori, dar care vorbea stralucitor, ironic si cu un umor debordant. Nu tinea cu Craiova, tinea cu Steaua, dar o apara intotdeauna pe Craiova de „cainosenia” dinamovistilor, pe care, genetic cred, nu-i putea admite in peisaj. La el auzisem, cu ceva vreme in urma, celebrul argument pentru care Lucescu trebuia sa joace la mijloc, in nationala, cu Ticleanu si nu cu Augustin. „E mai bun, dom’le, Augustin, zicea unul ca-s eu dinamovist, dar e mai luptator, e mai muncitor, Ticleanu e mai tehnicut, asa, dar e tot cu fuga, e mai fragil…” „Dom’le, zice doctorul – pe care il am si acum in fata ochilor, inalt, peste 1.90, cu ochelari, undeva pe la 45-50 de ani – dom’le, daca e luptator, sa se duca, dom’le, in Afganistan, ca au intrat rusii acolo si au nevoie de oameni, am auzit.” „Hai, dom’ne, ca dumneata tot timpul faci misto! Dom’ doctor, va zic eu, e mai harnic, mai muncitor Augustin…” „Pai, dom’le, daca e muncitor, angajati-l la Uzinele Republica, la Tevi Sudate, la Electromagnetica, undeva, daca zici ca e muncitor… Eu vorbeam de fotbalisti, nu de muncitori… Mai tii minte meciul cu Bordeaux, ce gol a dat? Dar ala cu Norvegia? Dar acum cu nemtii, ce pasa i-a pus lui Crisan? Dar daca mata vrei vreun luptator, ti-am zis, fa o cerere la rusi, ca cica in Afganistan e criza de efectiv…”

… Doctorul era acolo, mai toti din jurul lui zambeau. Era, intr-adevar, in forma. M-am apropiat si, o secunda, am avut impresia ca mi-a facut cu ochiul. Nu, nu era o impresie, chiar asa facuse. Si a continuat apoi ce incepuse. Lipit de grup, am cautat sa-l am tot timpul in fata, sa-l vad cand spune ce spune. Daca inchid ochii, il vad si acum si ma vad si pe mine. Usor pe varfuri, strangand in maini, cum am zis, „Sportul” din ziua aceea. Cronica lui nea Mache. Articolul de fond al lui nea Vanea. (Peste 11 ani aveam sa fim toti trei in aceeasi redactie, doar ca ziarul nu se mai numea „Sportul”, ci „Gazeta Sporturilor”.)

5tribuna„Domnilor, zicea doctorul, Craiova e o tara in sine. In Romania asta penibila, securistica, bolnava, cum vreti sa-i ziceti, ca mie de Ceausescu nu mi-e frica („are o sora in America, zice cineva, d-aia nu-i e frica, stiu io, dar noi, astilanti, ce facem?!”), domnilor, dom-ni-lor!, dupa ce i-a eliminat pe nemti ieri, gata, nu-i mai zicem Universitatea, ci Republica Federala Craiova. E alta lume acolo! Ati mai vazut in Europa asta public ca la ei? Ca ma uit si eu pe bulgari, pe sarbi, ca am un var la Resita, pe ce apuc, pe rezumate de meciuri, de cupe europene… Nicaieri! Nicaieri n-am vazut ce-a fost ieri la Craiova. Jur! Da’ pe Balaci l-ati vazut? Cum a batut lovitura aia libera? Aa? Doamne, pupa-ti-as talpile, ce stil are baiatul asta! Daca blondu’ nu e cel mai mare jucator din Europa la ora asta, sa-mi ziceti pleaca, doctore si nu mai calc pe-aici! Acesta e cancelarul fotbalului romanesc! Fiti atenti! Daca Dinamo nu-si baga coada, fac astia ceva, il aresteaza pe Paunescu, pe ma-sa lu’ Crisan, gasesc ei ceva, astia, oltenii fac cea mai tare echipa din lume! Eu sunt cu Steaua, ma stiti de zeci de ani…, dar Craiova asta e cea mai frumoasa echipa pe care am vazut-o vreodata! Uite, pustiu’ asta va fi cel mai norocos, ca el tine cu Craiova, l-am simtit. Tii cu Craiova, este? „Zambesc si dau ca prostu’ din cap. Da, tin. „Da, dom’ doctor, tin…” „Stiam, ca te urmaresc. Pai, ma, cati ani ai tu? Paispe, cinspe, ca esti la liceu, n-ai mai mult…” „Saispe”, zic eu. „Uite, tinere, ai saispe ani. Tine minte ce-ti zice acum doctoru’. Zece ani de-acum inainte, Craiova va da ora exacta in fotbalul romanesc. Chiar daca imbatranesc astia, vor veni altii…Toata lumea o sa vrea sa joace la Craiova, crede-ma. Doar sa nu va faca aia de la Securitate ceva, ca astia sunt in stare de orice… Dar aia e tara voastra, unde o sa vrem sa fugim cu totii intr-o zi, pustiule! Tine minte!”

Am tinut. Dar Craiova a murit peste o luna, in semifinala cu Benfica, la golul lui Filipovici. Sau la bara lui Crisan, totuna… Apoi a mai murit o data peste un an, cand Arezanov, in februarie ’84, i-a rupt piciorul lui Balaci. Definitiv Republica Federala Craiova a incetat sa mai existe in 1985, cand Balaci cu Zoli Crisan si cu Donose au fost impinsi sa plece din oras, cand Ticleanu, ca sa-l salveze pe Geolgau, care semnase cu Sportul, s-a dus el insusi in Regie, cand Beldeanu a plecat la Valcea, apoi in ’86, cand Cami a fost luat de Dinamo. Apoi anul urmator, cand Ungureanu a fost luat de Steaua si apoi peste inca un an, cand Lung a ajuns si el in Ghencea. Si tot asa. Craiova, care era de fapt un regat si nu o republica, asa cum credea dom’ doctor, a murit de mai multe ori si succesiv. Cand lui Adrian Paunescu i-au luat revista si Cenaclul, in iunie 1985, cand Stefan Andrei a fost demis de Ceausescu din postul de ministru de externe. Cand.

… Azi nici nu stiu daca Republica aceea a doctorului, a mea si a noastra, dar mai ales a lor, mai exista dincolo de vis. Poate ca nici doctorul nu era doctor. Poate ca nici primavara aceea n-a existat. Cine stie daca Paunescu a scris vreodata vreun imn? Cine stie cine mai avea un cantec si-n priviri? Si cine avea parte rareori de bucurii, cica doar in unele duminici, pe la nunti? Cine stie ca ar fi cantat Tudor Gheorghe, candva, despre o iubire alb-albastra care la Craiova ar fi fost mereu? Ce-nseamna mereu? Si, mai ales, ce-nseamna iubire intr-un oras care e pe cale fie sa se dizolve intr-un trecut care nu se mai repeta, fie sa se agate de-o speranta pe care niste oameni o sadesc in sufletul lor, aproape cu forta. Iar noi, obisnuiti din anii aceia sa ne fie facut raul cu forta, aproape ca nu intelegem ca acum ni se face bine cu tot dinadinsul. Craiova de azi chiar are un cantec si-n priviri. Si, poate, si-o lacrima. Republica Federala, desigur, ca pana la Regatul de atunci mai avem ceva de tras. A, si sa nu uit: aveam cinspe ani, nu saispe. Si Negrila daduse golul calificarii cu Kaiserslautern. Corner Balaci, dupa un sut de la 30 de metri al lui Cami, portarul respinsese greu. Apoi corner batut de Ilie si „Negoro”, din 6 metri, cu stangul, sub bara…

Autor: Marius Mitran